Paul Hansen executa o pedeapsa de doi ani intr-o inchisoare din Montréal, unde imparte o celula cu Patrick Horton, un Hell’s Angel incarcerat pentru crima. Inapoi in timp: Hansen este superintendent la L’Excelsior, un imobil in care isi desfasoara talentele de portar, infirmier, gradinar, factotum si – mai mult decat atat – confesor si consolator al celor aflati in suferinta. Cand nu este ocupat sa-i ajute pe rezidentii din L'Excelsior sau sa intretina cladirea, se alatura Winonei, partenera sa care, la mansa avionului ei, il poarta in inaltul cerului, deasupra norilor. Dar in curand totul se schimba. Un nou administrator este ales la L’Excelsior, iar conflictele incep sa apara. Si inevitabilul se intampla. O biserica invadata de nisipuri, o mina de azbest, meandrele unui fluviu de culoare argintie, valurile sonore ale unei orgi alcatuiesc diferitele peisaje in care are loc acest roman. Fiecare cu povestea lui este una dintre cele mai frumoase carti ale lui Jean-Paul Dubois. Descoperim un scriitor animat de simtul acut al fraternitatii si de un sentiment de revolta la adresa oricaror forme de nedreptate. „Fiecare cu povestea lui este un roman melancolic si luminos. Toate elementele care dezvaluie viziunea asupra lumii a lui Jean-Paul Dubois se regasesc in carte: familia, orasul Toulouse, Canada, natura, melancolia, zeflemeaua si umorul sau irezistibil.“ Le Figaro „Dubois are umanitatea adanc inradacinata in suflet, dar nu-si face nici o iluzie. [...] Tocmai de aceea cocktailul sau de umor, inteligenta si emotie, servit cu o eleganta fals dezinvolta, este inca o data atat de reusit.“ BibliObs „Cel mai nou roman al lui Jean-Paul Dubois, plin de o tandra disperare, ne lasa o dulce impresie de farmec irezistibil.“ Culturebox
Încă nu există recenzii pentru acest produs.
Lasă o recenzie
Istoric preț
Cel mai mic preț din ultimele 30 de zile:
12,50 RON
(conform OG 58/2022)
Evoluție 90 zile:
Max: 32,49Min: 12,50
Istoric preț — ultimul an
Min 30z:
12,50 RON
(OG 58/2022)
RON
Pe perioada zilelor fără schimbare, prețul rămâne identic cu ultima înregistrare.
Întrebări frecvente
Ce ediție primesc dacă comand Fiecare cu povestea lui?
Exact cea descrisă în fișa produsului de la librăria litera.ro: acolo sunt specificate tipul copertei (broșată sau cartonată), numărul de pagini, anul ediției, ISBN-ul și — la traduceri — traducătorul. Fiecare cu povestea lui se livrează în ediția afișată, nu în alta. Dacă vânezi o ediție anume dintr-un titlu cu istorie lungă, confruntă ISBN-ul din fișă cu cel căutat: e amprenta unică a ediției.
Cât costă exemplarul Fiecare cu povestea lui?
29.99 RON cu TVA — prețul cerut acum de librăria parteneră litera.ro, preluat automat din feedul ei. Transportul se calculează la checkout și dispare peste pragul de gratuitate al librăriei; la cărți pragul se atinge din două-trei titluri, așa că lista de lecturi grupată într-o singură comandă e cea mai veche economie a cititorului. Prețul afișat la noi e mereu cel din librărie.
Cum plătesc cartea Fiecare cu povestea lui?
Pe site-ul librăriei litera.ro, la pasul de plată: card bancar prin procesator securizat sau ramburs la curier — iar unele librării acceptă și vouchere culturale ori carduri cadou proprii. LibrariaVerona.ro stă deoparte de tranzacție: nu îți procesăm plata și nu îți vedem datele. Treaba noastră s-a încheiat când ai găsit cel mai bun preț pentru titlul dorit.
Pot returna Fiecare cu povestea lui dacă mă răzgândesc?
Da — cărțile se bucură de dreptul general de retur: 14 zile calendaristice de la primire, fără justificare (OUG 34/2014), cu exemplarul în starea în care l-ai primit — nefoiletat până la uzură, fără colțuri îndoite sau însemnări. Excepția clasică a domeniului: produsele audio/video sau software sigilate, odată desigilate, nu se mai returnează. Procedura exactă e în politica librăriei litera.ro.
În cât timp îmi sosește Fiecare cu povestea lui?
Librăria litera.ro predă coletul curierului de regulă în 24-48 de ore pentru titlurile pe stoc, iar livrarea durează încă 1-3 zile lucrătoare. Cărțile călătoresc bine ambalate, cu colțurile protejate. Atenție la mențiunea „la comandă" sau „în curs de reeditare" din fișa cărții — acolo termenul crește. Pentru cadouri cu dată fixă, comandă cu o săptămână înainte.
Ce fac dacă Fiecare cu povestea lui sosește cu pagini lipsă sau defecte de tipar?
Defectele de tipar și legătorie — pagini lipsă, duble sau inversate, copertă dezlipită, tipar ilizibil — se rezolvă de librăria litera.ro prin garanția legală de conformitate (Legea 449/2003 + OUG 140/2021): primești exemplar nou sau banii înapoi. Fotografiază defectul, păstrează factura din colet și scrie librăriei. Exemplarele cu defecte de fabricație se înlocuiesc fără discuții — e practica veche a domeniului.
Mai e Fiecare cu povestea lui în stoc la librărie?
Feedul librăriei litera.ro raportează acum: în stoc — actualizat automat, la fiecare sincronizare. Lumea cărții are propriul ritm al rarității: tirajele se epuizează, iar reeditarea poate întârzia ani sau nu mai vine deloc. Un titlu căutat, aflat pe stoc la preț bun, se cumpără când îl vezi — cărțile așteptate prea mult devin anticariat.
De ce cumpăr Fiecare cu povestea lui de la litera.ro și nu direct de aici?
Pentru că LibrariaVerona.ro e catalogul de bibliotecă, nu casieria: indexăm rafturile librăriilor partenere ca să găsești orice titlu cu o singură căutare și să vezi cine îl vinde mai ieftin. Exemplarul tău de Fiecare cu povestea lui stă în depozitul librăriei litera.ro — acolo comanzi, plătești și primești factura cu drepturile tale de cumpărător. La neconcordanțe între noi și librărie, fișa librăriei decide.
Aștept o reducere la Fiecare cu povestea lui sau îl iau acum?
Socoteala cititorului: prețul de 29.99 RON (sincronizat automat cu feedul litera.ro) poate scădea la următorul târg de carte sau de Black Friday — dar tirajul poate și dispărea până atunci. Bestsellerurile în tiraje mari suportă așteptarea; edițiile speciale și titlurile mai vechi, nu. Orice reducere aplicată de librărie apare aici instant, deci pagina cărții merită un semn de carte.
Cum păstrez Fiecare cu povestea lui în stare bună ani la rând?
Ca orice bibliotecă respectabilă: raft ferit de soare direct (cotoarele se decolorează iremediabil), încăpere uscată — umezeala ondulează paginile și cheamă mucegaiul — și poziție verticală, cu cărți de statură apropiată alături. Semne de carte în loc de colțuri îndoite, mâini curate în loc de pete de cafea. O carte îngrijită supraviețuiește generațiilor; Fiecare cu povestea lui nu face excepție.
Folosim cookies și tehnologii similare pentru a oferi o experiență optimă, a măsura traficul și a personaliza conținutul. Poți accepta tot, refuza tot, sau alege ce permiți.
Detalii