LEGENDE SI PASTELURI

S-acel rege-al poeziei, vecinic tanar si ferice, Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice, Ce cu basmul povesteste — veselul Alecsandri, Ce-nsirand margaritare pe a stelei blonda raza, Acum seculii strabate, o minune luminoasa, Acum rade printre lacrimi cand o canta pe Dridri.” – MIHAI EMINESCU   Bine vorba nu sfarsea, Din rau iata ca iesea Zimbrul aprig ca un zmeu, Cu lungi coame ca de leu, Si cu coarne otelite Si cu aripi la copite. Fiara crunta si turbata Pleca fruntea ei cea lata Si sarind, mugind, da zor Peste mandrul vanator. Iara Dragos s-atinea, Si, cel zimbru cum venea, Ghioaga-n frunte-i arunca Fruntea-n doua-i despica! Apoi capul ii taia, Intr-o lance il punea Si pleca in veselie Pe frumoasa lui mosie, De pagani sa o fereasca Si ca domn sa o domneasca!