Ce ne datoreaza societatea? Si ce-i datoram noi in schimb? De-a lungul istoriei, raspunsul nostru la aceasta intrebare inevitabila a fost poate cel mai important factor determinant al experientei umane. Cunoscut sub numele de contract social, acesta ne modeleaza institutiile politice, sistemele juridice si conditiile materiale, dar si organizarea familiei si a comunitatii, bunastarea noastra, relatiile si perspectivele de viata. Si totusi astazi patru din cinci oameni din Europa, Statele Unite, China, India si din diferite tari in curs de dezvoltare cred ca acest contract nu functioneaza pentru ei. In multe privinte, au dreptate. In aceasta carte, economistul cu reputatie internationala Minouche Shafik analizeaza modul in care, in fiecare etapa a vietii – cresterea copiilor, mersul la scoala, imbolnavirea, gasirea unui loc de munca si imbatranirea –, societatile din intreaga lume aleg diferite moduri de a pune in comun riscurile si de a imparti resursele, gasind o cale de mijloc intre responsabilitatea individuala si cea colectiva, cu rezultate foarte diferite pentru cetatenii lor. Dar, in timp ce bogatia unei natiuni va determina ceea ce este posibil, iar valorile sale, ceea ce este de dorit, aceleasi provocari urgente in materie de tehnologie, demografie si clima necesita acum o schimbare majora a prioritatilor pretutindeni, cu implicatii profunde pentru egalitatea de gen, educatie, furnizarea serviciilor de asistenta medicala, rolul afacerilor si viitorul pietei de munca. Este nevoie de o noua paradigma daca vrem sa ne adaptam la lumea de acum si sa reconstruim increderea si sprijinul reciproc pe care se bazeaza cetatenia si societatea. Incredibil de clara si de accesibila, Ce ne datoram unii altora ne arata calea catre un nou contract social potrivit pentru secolul XXI. „Inteligenta si foarte clara.“ Martin Wolf, Financial Times „Un argument moral puternic si persuasiv... suficient de riguros si de specific pentru a ajuta cititorii sa se gandeasca practic la politicile necesare.“ Melinda Gates „O contributie necesara intr-un moment de cotitura in istorie... O lectura obligatorie.“ Ursula von der Leyen NEMAT (MINOUCHE) SHAFIK este decan al London School of Economics (LSE). Nascuta in Egipt, a emigrat in copilarie in SUA, mutandu-se ulterior in Marea Britanie pentru studii postuniversitare in economie. La 36 de ani a devenit cel mai tanar vicepresedinte al Bancii Mondiale si de atunci a ocupat functii ca secretar permanent al Departamentului pentru Dezvoltare Internationala al Regatului Unit, director general adjunct al Fondului Monetar International si guvernator adjunct al Bancii Angliei. In aceasta calitate, a contribuit la schimbari majore de politica pe tot globul, de la caderea Zidului Berlinului la Primavara Araba, pana la prabusirea financiara din 2008 si criza zonei euro. Dupa numirea ei ca decan al LSE, in 2017, a lansat un program de cercetare, „Beveridge 2.0”, pentru a regandi statul social pentru secolul XXI.
Încă nu există recenzii pentru acest produs.
Lasă o recenzie
Istoric preț
Cel mai mic preț din ultimele 30 de zile:
13,00 RON
(conform OG 58/2022)
Evoluție 90 zile:
Max: 42,24Min: 13,00
Ultimul an
RON
Pe perioada zilelor fără schimbare, prețul rămâne identic cu ultima înregistrare.
Întrebări frecvente
Ce ediție primesc dacă comand Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna?
Exact cea descrisă în fișa produsului de la librăria litera.ro: acolo sunt specificate tipul copertei (broșată sau cartonată), numărul de pagini, anul ediției, ISBN-ul și — la traduceri — traducătorul. Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna se livrează în ediția afișată, nu în alta. Dacă vânezi o ediție anume dintr-un titlu cu istorie lungă, confruntă ISBN-ul din fișă cu cel căutat: e amprenta unică a ediției.
Cât costă exemplarul Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna?
13.00 RON cu TVA — prețul cerut acum de librăria parteneră litera.ro, preluat automat din feedul ei. Transportul se calculează la checkout și dispare peste pragul de gratuitate al librăriei; la cărți pragul se atinge din două-trei titluri, așa că lista de lecturi grupată într-o singură comandă e cea mai veche economie a cititorului. Prețul afișat la noi e mereu cel din librărie.
Cum plătesc cartea Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna?
Pe site-ul librăriei litera.ro, la pasul de plată: card bancar prin procesator securizat sau ramburs la curier — iar unele librării acceptă și vouchere culturale ori carduri cadou proprii. LibrariaVerona.ro stă deoparte de tranzacție: nu îți procesăm plata și nu îți vedem datele. Treaba noastră s-a încheiat când ai găsit cel mai bun preț pentru titlul dorit.
Pot returna Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna dacă mă răzgândesc?
Da — cărțile se bucură de dreptul general de retur: 14 zile calendaristice de la primire, fără justificare (OUG 34/2014), cu exemplarul în starea în care l-ai primit — nefoiletat până la uzură, fără colțuri îndoite sau însemnări. Excepția clasică a domeniului: produsele audio/video sau software sigilate, odată desigilate, nu se mai returnează. Procedura exactă e în politica librăriei litera.ro.
În cât timp îmi sosește Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna?
Librăria litera.ro predă coletul curierului de regulă în 24-48 de ore pentru titlurile pe stoc, iar livrarea durează încă 1-3 zile lucrătoare. Cărțile călătoresc bine ambalate, cu colțurile protejate. Atenție la mențiunea „la comandă" sau „în curs de reeditare" din fișa cărții — acolo termenul crește. Pentru cadouri cu dată fixă, comandă cu o săptămână înainte.
Ce fac dacă Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna sosește cu pagini lipsă sau defecte de tipar?
Defectele de tipar și legătorie — pagini lipsă, duble sau inversate, copertă dezlipită, tipar ilizibil — se rezolvă de librăria litera.ro prin garanția legală de conformitate (Legea 449/2003 + OUG 140/2021): primești exemplar nou sau banii înapoi. Fotografiază defectul, păstrează factura din colet și scrie librăriei. Exemplarele cu defecte de fabricație se înlocuiesc fără discuții — e practica veche a domeniului.
Mai e Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna în stoc la librărie?
Feedul librăriei litera.ro raportează acum: în stoc — actualizat automat, la fiecare sincronizare. Lumea cărții are propriul ritm al rarității: tirajele se epuizează, iar reeditarea poate întârzia ani sau nu mai vine deloc. Un titlu căutat, aflat pe stoc la preț bun, se cumpără când îl vezi — cărțile așteptate prea mult devin anticariat.
De ce cumpăr Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna de la litera.ro și nu direct de aici?
Pentru că LibrariaVerona.ro e catalogul de bibliotecă, nu casieria: indexăm rafturile librăriilor partenere ca să găsești orice titlu cu o singură căutare și să vezi cine îl vinde mai ieftin. Exemplarul tău de Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna stă în depozitul librăriei litera.ro — acolo comanzi, plătești și primești factura cu drepturile tale de cumpărător. La neconcordanțe între noi și librărie, fișa librăriei decide.
Aștept o reducere la Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna sau îl iau acum?
Socoteala cititorului: prețul de 13.00 RON (sincronizat automat cu feedul litera.ro) poate scădea la următorul târg de carte sau de Black Friday — dar tirajul poate și dispărea până atunci. Bestsellerurile în tiraje mari suportă așteptarea; edițiile speciale și titlurile mai vechi, nu. Orice reducere aplicată de librărie apare aici instant, deci pagina cărții merită un semn de carte.
Cum păstrez Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna în stare bună ani la rând?
Ca orice bibliotecă respectabilă: raft ferit de soare direct (cotoarele se decolorează iremediabil), încăpere uscată — umezeala ondulează paginile și cheamă mucegaiul — și poziție verticală, cu cărți de statură apropiată alături. Semne de carte în loc de colțuri îndoite, mâini curate în loc de pete de cafea. O carte îngrijită supraviețuiește generațiilor; Ce ne datoram unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai buna nu face excepție.
Folosim cookies și tehnologii similare pentru a oferi o experiență optimă, a măsura traficul și a personaliza conținutul. Poți accepta tot, refuza tot, sau alege ce permiți.
Detalii