Dincolo de vise

Traim experientele obisnuite ale vietii, fara ca nici macar sa luam in seama posibilitatea ca obiectele, convingerile, credintele, emotiile si starile sa fie altceva decat par. Astfel, urmarim aproape hipnotizati starile, emotiile si obiectele placute, convinsi fiind ca numai ele trebuie sa existe si cautam sa scapam de cele neplacute, crezand ca nu au niciun rost. Lumea nu este decat o aparitie instantanee pe ecranul eternei cunoasteri si existente, care este insasi fiinta noastra. Cartea aceasta este o fictiune, alcatuita din aspecte foarte reale ale cercetarii de sine si a deconstruirii iluziei. ...Ceea ce iti pot spune este ca tu nu esti o stare speciala in care trebuie sa ajungi sau pe care trebuie sa o atingi, nici o experienta mistica sau speciala. Tu nu esti ceva ce poate fi invatat ori practicat si nici un concept ori o credinta mentala nu esti. Tu nu esti niciuna dintre senzatiile simtite; nu esti nimic din ceea ce vezi, atingi, auzi, mirosi sau gusti. Nu esti niciunul dintre gandurile, imaginile sau filmele care iti trec prin minte. Nu esti nici senzatiile sau emotiile care te coplesesc; nu esti nici conceptele la care te gandesti, nici ideile pe care le ai. Deci nu esti nici trupul si nici ceva pe care il poti observa, cunoaste sau percepe, nici in aceasta stare (de veghe) si nici in cea pe care o numim vis. In realitate, tu esti cel care observa experienta pe care o traiesti, observarea a orice poate fi observat, inclusiv a ta insuti. Tu esti cel care nu se schimba cand totul in jur se schimba, fiind fundalul in care apare absolut orice lucru ori fenomen schimbator de care poti fi constient. Esti cel care se afla la capatul cunoscator al perceptiei si ecranul pe care apar gandurile, senzatiile, emotiile, visele si starile. Esti cel care nu s-a schimbat de cand erai copil, fiind constientizarea obisnuita a experientelor pe care le-ai trait... Fragment din romanul Dincolo de vise de Marius Mihai Lungu: ,,Am deschis brusc ochii, privind confuz in jur, fara inteleg unde sunt si ce-i cu mine. Mi-a trebuit ceva timp ca sa-mi dau seama ca ma aflam acasa, in pat, si ca de-abia ma trezisem din somn. Foarte ciudat! Fusesem mai mult ca sigur ca plecasem in misiunea de a gasi o planeta asemanatoare cu a noastra, pe care sa o adaptez, creand conditiile necesare supravietuirii organismelor de pe Pamant. Am privit atent in jur, mi-am pipait trupul si fata, dupa care m-am ridicat incet din pat. Eram totusi in camera mea. Am deschis fereastra si am inspirat profund. Ceva nu se potrivea. Aerul era incredibil de curat, si nu plin de mirosuri nocive, asa cum mi-l aminteam. Soarele arunca razele pretutindeni, facand ca totul sa para stralucitor si de un colorit ireal. Nu mai stiam ce sa cred. Imi aminteam ca, inainte sa parasesc Pamantul, totul parea mohorat, in lumina difuza a unui soare care nu mai avea puterea de a strapunge atmosfera imbacsita. Daca ieseam din casa, trebuia neaparat sa-mi iau aparatul de purificare a aerului, altfel riscam sa ma asfixiez. Acum, aerul era limpede si curat, putand sa respir in voie, fara senzatiile de sufocare si de repulsie, pe care mi le reaminteam. Nu imi venea sa cred ca totul se transformase atat de radical. O avalansa de intrebari imi veneau in minte, dar, oricat mi-as fi stors creierii, nu reuseam sa le raspund. Pur si simplu nu intelegeam cum de se transformase totul atat de radical, intr-un timp atat de scurt. Dupa ce am reflectat un timp la aceste schimbari, m-am hotarat sa accept situatia asa cum este si sa nu mai fac nicio comparatie cu lumea pe care o cunoscusem inainte. Poate fusese doar un vis urat; sau poate ca aceasta lume era un vis. Orice ar fi fost, nu mai conta, si orice as fi simtit acum exista, deci trebuia acceptat. Ma simteam extraordinar de viu, parca de o vesnicie nu ma mai simtisem asa, intr-o lume la fel de vie, putand sa ma misc liber de colo-colo, sub un cer senin, cum nu mai vazusem pana acum decat in fotografiile sau filmele vechi. M-am imbracat rapid si am iesit afara, lasand soarele sa ma invaluie cu razele lui. Nu mai avusesem o astfel de experienta pana acum. Am atins cu mana unul dintre copacii de la marginea trotuarului si mi-am retras-o brusc, ca si cum as fi fost curentat: copacul era natural, nu artificial, asa cum stiam. Am atins iarba din jurul lui si am avut o surpriza la fel de placuta: era tot naturala. M-am indreptat catre parcul din capatul strazii. Pe masura ce ma apropiam, imi dadeam seama ca ii lipseste ceva, dar nu reuseam sa inteleg ce. Am intrat pe o alee si m-am oprit langa o tufa mai mare. Era tot naturala, ca de altfel toate plantele din jur. Cum de disparusera imitatiile artificiale pe care mi le aduceam aminte? Au existat cu adevarat, sau au fost doar o parte dintr-un cosmar?