SERIA „CLUBUL SUPRAVIETUITORILOR“ De cand a fost martora la moartea sotului ei in timpul razboiului, Imogen, Lady Barclay, s-a retras intre zidurile de la Hardford Hall, casa lor din Cornwall. Noul proprietar nu a venit sa-si revendice mostenirea, si Imogen spera cu disperare ca acesta nu va aparea niciodata ca sa-i tulbure pacea fragila. Percival Hayes, conte de Hardford, nu este interesat sa se familiarizeze cu salbaticia din Cornwall, dar cand, sub impulsul momentului, se decide sa faca o vizita la proprietatea pe care o detine in zona, este socat sa descopere ca nu este vorba doar de o gramada de ruine. Si este si mai socat sa o gaseasca locuind acolo pe frumoasa vaduva a fiului predecesorului sau. Curand Imogen starneste in Percy o pasiune de care acesta nu se crezuse vreodata capabil. Insa mai poate el sa o salveze de nefericire si sa-i trezeasca la viata sufletul zdrobit? Si, daca da, care va fi pretul pe care va trebui sa-l plateasca? „Un roman sensibil si captivant, care mi-a implinit toate fanteziile romantice.“ Teresa Medeiros „Mary Balogh este o scriitoare de o intensitate fascinanta.“ Mary Jo Putney MARY BALOGH a scris peste 70 de romane si 30 de nuvele. Printre numeroasele premii castigate s-a numarat si cel pentru intreaga activitate acordat de Romantic Times.
Încă nu există recenzii pentru acest produs.
Lasă o recenzie
Istoric preț
Cel mai mic preț din ultimele 30 de zile:
7,50 RON
(conform OG 58/2022)
Evoluție 90 zile:
Max: 19,49Min: 7,50
Istoric preț — ultimul an
Min 30z:
7,50 RON
(OG 58/2022)
RON
Pe perioada zilelor fără schimbare, prețul rămâne identic cu ultima înregistrare.
Întrebări frecvente
Ce ediție primesc dacă comand Doar un sarut?
Exact cea descrisă în fișa produsului de la librăria litera.ro: acolo sunt specificate tipul copertei (broșată sau cartonată), numărul de pagini, anul ediției, ISBN-ul și — la traduceri — traducătorul. Doar un sarut se livrează în ediția afișată, nu în alta. Dacă vânezi o ediție anume dintr-un titlu cu istorie lungă, confruntă ISBN-ul din fișă cu cel căutat: e amprenta unică a ediției.
Cât costă exemplarul Doar un sarut?
7.50 RON cu TVA — prețul cerut acum de librăria parteneră litera.ro, preluat automat din feedul ei. Transportul se calculează la checkout și dispare peste pragul de gratuitate al librăriei; la cărți pragul se atinge din două-trei titluri, așa că lista de lecturi grupată într-o singură comandă e cea mai veche economie a cititorului. Prețul afișat la noi e mereu cel din librărie.
Cum plătesc cartea Doar un sarut?
Pe site-ul librăriei litera.ro, la pasul de plată: card bancar prin procesator securizat sau ramburs la curier — iar unele librării acceptă și vouchere culturale ori carduri cadou proprii. LibrariaVerona.ro stă deoparte de tranzacție: nu îți procesăm plata și nu îți vedem datele. Treaba noastră s-a încheiat când ai găsit cel mai bun preț pentru titlul dorit.
Pot returna Doar un sarut dacă mă răzgândesc?
Da — cărțile se bucură de dreptul general de retur: 14 zile calendaristice de la primire, fără justificare (OUG 34/2014), cu exemplarul în starea în care l-ai primit — nefoiletat până la uzură, fără colțuri îndoite sau însemnări. Excepția clasică a domeniului: produsele audio/video sau software sigilate, odată desigilate, nu se mai returnează. Procedura exactă e în politica librăriei litera.ro.
În cât timp îmi sosește Doar un sarut?
Librăria litera.ro predă coletul curierului de regulă în 24-48 de ore pentru titlurile pe stoc, iar livrarea durează încă 1-3 zile lucrătoare. Cărțile călătoresc bine ambalate, cu colțurile protejate. Atenție la mențiunea „la comandă" sau „în curs de reeditare" din fișa cărții — acolo termenul crește. Pentru cadouri cu dată fixă, comandă cu o săptămână înainte.
Ce fac dacă Doar un sarut sosește cu pagini lipsă sau defecte de tipar?
Defectele de tipar și legătorie — pagini lipsă, duble sau inversate, copertă dezlipită, tipar ilizibil — se rezolvă de librăria litera.ro prin garanția legală de conformitate (Legea 449/2003 + OUG 140/2021): primești exemplar nou sau banii înapoi. Fotografiază defectul, păstrează factura din colet și scrie librăriei. Exemplarele cu defecte de fabricație se înlocuiesc fără discuții — e practica veche a domeniului.
Mai e Doar un sarut în stoc la librărie?
Feedul librăriei litera.ro raportează acum: în stoc — actualizat automat, la fiecare sincronizare. Lumea cărții are propriul ritm al rarității: tirajele se epuizează, iar reeditarea poate întârzia ani sau nu mai vine deloc. Un titlu căutat, aflat pe stoc la preț bun, se cumpără când îl vezi — cărțile așteptate prea mult devin anticariat.
De ce cumpăr Doar un sarut de la litera.ro și nu direct de aici?
Pentru că LibrariaVerona.ro e catalogul de bibliotecă, nu casieria: indexăm rafturile librăriilor partenere ca să găsești orice titlu cu o singură căutare și să vezi cine îl vinde mai ieftin. Exemplarul tău de Doar un sarut stă în depozitul librăriei litera.ro — acolo comanzi, plătești și primești factura cu drepturile tale de cumpărător. La neconcordanțe între noi și librărie, fișa librăriei decide.
Aștept o reducere la Doar un sarut sau îl iau acum?
Socoteala cititorului: prețul de 7.50 RON (sincronizat automat cu feedul litera.ro) poate scădea la următorul târg de carte sau de Black Friday — dar tirajul poate și dispărea până atunci. Bestsellerurile în tiraje mari suportă așteptarea; edițiile speciale și titlurile mai vechi, nu. Orice reducere aplicată de librărie apare aici instant, deci pagina cărții merită un semn de carte.
Cum păstrez Doar un sarut în stare bună ani la rând?
Ca orice bibliotecă respectabilă: raft ferit de soare direct (cotoarele se decolorează iremediabil), încăpere uscată — umezeala ondulează paginile și cheamă mucegaiul — și poziție verticală, cu cărți de statură apropiată alături. Semne de carte în loc de colțuri îndoite, mâini curate în loc de pete de cafea. O carte îngrijită supraviețuiește generațiilor; Doar un sarut nu face excepție.
Folosim cookies și tehnologii similare pentru a oferi o experiență optimă, a măsura traficul și a personaliza conținutul. Poți accepta tot, refuza tot, sau alege ce permiți.
Detalii