Jurnalul de la Marcona. Însemnările - Ion Mărculescu

Ion Marculescu este unul dintre putinii artisti care se pot exprima la acelasi remarcabil nivel estetic in mai multe domenii, trecand cu dezinvoltura prin pictura, desen, arta foto-grafica, poezie, gazetarie si roman. De altfel a si debutat in proza in presa timpului, adica prin anii 1960–1970, apoi s-a dezvaluit ca romancier si editor. Trecerea de la o arta la alta o face aparent fara efort, caci dupa trei–patru carti de proza, lasa impresia ca s-ar fixa in poezie, cu trei volume substantiale prin lirismul aparte, iesit parca din izvorul numit Toparceanu, Urmuz, Marin Sorescu. Sub crusta insemnarilor jurnaliere se supun examinarii radio¬grafice realitatile si oamenii de azi… Ion Marculescu se amuza el insusi, amuzandu-ne si pe noi, descoperind paradoxuri: aparentele sunt luate drept esente, moravurile sunt intelese ca practici sana¬toase. El (…) ne convinge pana la urma ca situatiile de viata din universul mic, din viata cotidiana, sunt situatii existentiale, ca dialogul cu nevasta, cu soacra, cu un prieten, cu o ruda este un dialog esential cu Celalalt. Ion Marculescu m-a vizitat la Pietrosita de mai multe ori, de fiecare data aducand in servieta cantitati apreciabile de manus¬crise, unele mai nazdravane (in intelesul lui Bogza) decat altele, cele mai multe construite cu o vioiciune si imaginatie, cu o stapanire exemplar nestapanita a inventiei celei mai firesti. Maturitate, seriozitate, haz… Ion Marculescu are nevoie de aer si de spatiu. Cu inima stransa, locuieste la oras, intr-un apartament de bloc. Taramul lui de predilectie este undeva, la tara, in mijlocul „vastei" sale proprietati inventariate in cateva detalii: doi pruni, cativa meri, mai multe buturugi de vita-de-vie, un put cu apa rece (…) cateva ciori pe cosul casei vecinului. In ce lume patrundem?… a unui mucalit amator de peisaje si ritmice descifrari asociate unui intreg efort derulat pe tulpina unitara a exuberantei privirii si hedonismului. As putea spune ca autorul Jurnalului de la Marcona adera tacit la principiul lui Mircea Horia Simionescu, expus in ultimul sau roman/metaroman Cum se face: „Nu poves¬tirea e fragmentara, ci viata". In tentativa sa de a surprinde esenta vietii, prozatorul contemporan colationeaza detalii aparent insignifiante din: jurnale mai vechi sau mai noi, vise descrise, schite sau proiecte de atelier, scrisori, mesaje electronice, amintiri disparate etc. Romanul autobiografic proiectat devine astfel un perimetru al experimentului nara¬tiv, conturand aievea caricatura cotidianului banal, sustinut de sarcasm, umor si detasare parodica. Cruzimea expresiei si tendinta de expunere abreviata a faptelor (idealul sau de acuratete, concizie si spontaneitate fiind cara¬mizile pe care se scria in Antichitate) sunt alte calitati ale stilului marca Ion Marculescu. Un prozator care mizeaza pe discontinuitate si dezordine epica – dupa principiul „operei deschise" – spre a construi, cu truda sisifica, edificiul romanului fragmentar, dincolo de orice retete literare. (2007), (2007), (2008), (2009), (2011), (2012), (2013), (2013), (2014). Prezentul volum, , face parte din ciclul , inceput in 2008.